Cazare ieftina Grecia 2017

Insula Naxos – cazare, plaje si locuri de vizitat

1

Naxos este cea mai mare insula greceasca din arhipeleagul Cicladelor, aflat in Marea Egee, undeva la o distanta egala intre Grecia continentala, Creta si Antalia. Este una dintre destinatiile preferate ale romanilor, in primul rand pentru ca este relativ aproape si in al doilea rand pentru ca se poate face plaja tot timpul anului. In lunile ianuarie si februarie temperaturile pot depasi 20 de grade. Chiar daca nu se poate face baie in mare, se poate sta lejer in tricou, iar cazarea este foarte ieftina in extrasezon.

Care sunt optiunile de cazare in Naxos

Fiind o insula atat de mare, oferta turistica de cazare este pe masura, existand aproape 600 (da, sase sute) de hoteluri pentru care puteti face rezervare online. In sezon, preturile pleaca de la aproximativ 100 de lei / noapte / camera de cazare, dar pot sari de 1000 de lei / noapte / camera de hotel, in cazul celor de lux, de cinci stele.

Cum ajung in insula Naxos

Pe insula se poate ajunge foarte usor din Romania pentru ca se pot folosi toate mijloacele de transport, inclusiv masina personala. Aeroportul se afla la un kilometru de Chora insa nu tot timpul exista curse directe din orasele romanesti. Se poate face insa escala. Cel mai folosite mijloace de a ajunge pe insula sunt feribotul si catamaranul, care pleaca aproape din toate porturile grecesti.
Se pot gasi insa si variante mai simple care includ zboruri pe aeroporturi mai apropiate de Naxos. Exista un aeroport chiar pe insula, insa legaturile directe cu Romania pot exista doar ocazional. Probabil o escala in capitala Greciei este cea mai buna varianta a unei calatorii doar pe cale aeriana.

Ce puteti vizita in Naxos

Spre deosebire de alte insule din Ciclade, Naxos este o insula verde in centrul ei si are numeroase peisaje incantatoare unde turistii se pot relaxa. Drumurile sunt foarte bune si daca se inchiriaza o masina se poate vedea cele mai interesante obiective turistice de pe insula in decurs de o zi. Pe Muntele Zas, care are o altitudine de aproximativ 1.000 de metri si o pestera faimoasa se pot face drumetii sau se poate plimba cu bicicleta. Vaile Livadi si Tragaia pot fi folosite in acest scop.

In capitala insulei se gasesc cele mai multe obiective turistice. Aici putem vedea cel mai important port de pe insula dar si Portara, o poarta antica ce urma sa deschida usa grecilor antici spre un templu al lui Apollo care nu a fost terminat niciodata. Aceasta este amplasata pe o peninsula mica numita Palatia si are o legenda frumoasa in jurul ei pe care o sa va lasam sa o descoperiti cand ajungeti acolo.

Ca orice insula greceasca cel putin medie sunt trei lucruri principale care pot fi vazute aici. E vorba desigur de muzee, biserici si situri arheologice ori antice. Urmele grecilor antici se intalnesc la tot pasul. In acest sens se poate vizita poarta Portara, care trebuia sa se afle la intrarea unui templu al lui Apolo in urma cu doua milenii si jumatate, statuia lui Apollonas Kouros, templul lui Demeter, mormintele miceniene etc.

Daca vreti sa vizitati lacasele de cult puteti incepe cu Catedrala Ortodoxa, construita in secolul XVII. In Naxos mai exista si o catedrala catolica dar si mai multe biserici cochete sau vechi. Puteti vedea micuta capela Agios Sozon, dar si biserici precum Kalamitsia, Panagia Mirtidiotissa ori Panagia Protothone. Dintre muzee putem aminti Muzeul Arheologic, Muzeul de Arta Populara sau Muzeul Venetian.

Daca vreti sa vedeti peisaje incantatoare puteti vizita vaile Livadi si Tragaia. Valea Melanes este si ea renumita pentru turnurile venetiene. In Valea Tragaia puteti vizita si satul Halkio care are cateva bisericute si este unul dintre cele mai pitoresti sate de pe insula.

Cele mai frumoase plaje din Naxos

Pe Naxos exista cel putin 20 de plaje care pot fi recomandate oricarui turist, indiferent de asteptarile pe care acesta le are. Multe dintre ele se afla la mai putin de 20 de kilometri de Chora, cel mai important oras de pe insula. Agios Prokopios nu este neaparat cea mai buna plaja de pe insula insa e una dintre cele mai apropiate de orasul amintit, aflata la doar sase kilometri. Are nisip, este organizata, este prietenoasa cu turistii care vin in familie si de asemenea aici se pot practica sporturi nautice sau se pot face scufundari.

Daca ar fi sa facem un top cinci al celor mai bune plaje de pe Naxos, Agios Giorgios ar fi una dintre ele. Are aceleasi caracteristici amintite la plaja anterioa insa este mult mai apropiata de Chora. Alte plaje interesante de pe insula sunt Laguna, Panermos, Plaka, Sahara (pentru nudisti), Mikri Vigla si Psili Ammos (neamenajata turistic).

Toate plajele amintite pana acum au nisip. Daca vreti sa stati pe o plaja cu pietris sau vreti sa surprindeti imagini aparte cu aparatul de fotografiat puteti merge pe Abram sau Grotta. Terenul e oarecum accidentat in jur, iar cele mai bune fotografii se surprind la rasarit si apus. Grotta este cautata mai ales pentru inotat si snorkeling.

Website-ul oficial al insulei Naxos este http://www.naxos.gr/. Spre deosebire de majoritatea website-urilor oficiale ale insulelor grecesti, acesta este bine realizat, are o versiune decenta in limba engleza si este updatat periodic.

Share.

Cazare Ieftina Grecia